Am sa incep postarea cu promisiunea, fata de mine, ca urmatorul city break va fi de MINIM 4 zile pline, si zic pline pentru ca la numaratoare si de data asta ar fi fost 4 zile,doar ca marti am ajuns seara la 22:30 iar vineri am plecat dimineata, la 8:30…so..am ramas cu 2 zile in care am alergat continuu sa pot sa ajung in toate locurile in care mi-am propus.
Mi-a fost tare dor de Londra, de agitatia de acolo, de mancare, pana si de metrou :)) Sunt locuri prin care am mai fost dar care le vad altfel de fiecare data, mirosuri care imi trezesc amintiri si stari pe care as vrea sa le pastrez cu mine tot timpul. Mi-a fost foarte dor si de Alexandra, pe care nu am mai vazut-o de un an, un an care a trecut extrem de repede, pentru mine cel putin. Ne-am intalnit in St Pancras si ne-am oprit la primul restaurant care l-am gasit deschis asa tarziu , unul cu specific italienesc. Dupa zborul care l-am avut, unul foooarte galagios, paharul de prosseco a fost mai mult decat binevenit :)) plus ca trebuia sa sarbatorim cumva revederea 😀

A doua zi dimineata, aveam in plan mic dejun ,shopping intensiv si pranz la Sushi Samba, restaurantul nostru preferat de la etajul 38 din Heron Tower. Asa ca, am plecat spre Westfield Mall si am petrecut acolo mai bine de jumatate de zi, timp in care am reusit sa vad poate 30% din ce mi-am dorit :)) ca sa va faceti o idee.

Despre Sushi Samba as putea sa va scriu toata ziua, si numai de bine. Din punctul meu de vedere este unul dintre cele mai spectaculoase restaurante din Londra, cu specific japonez, brazilian si peruvian. Liftul de sticla care te duce la etajul 38 in 38 de secunde si privelistea care o ai de la 175m m-au cucerit de la prima vizita, si mancarea ma face sa ma intorc de fiecare data cand am ocazia.

Dupa pranz am mers la o cafea cu una din fostele colege de apartament, Ludo, si ne-am intors la Westfield sa terminam ce am inceput de dimineata, si anume: cumparaturile 😀  Urmatoarea zi am pastrat-o pentru Nando’s, unde se mananca cele mai bune aripioare de pui din lumeeee!! Am mers apoi in Covent Garden la o terasa, unde ne-am delectat cu un punch perfect pentru vremea de afara si am incercat sa ajungem la zi cu povestile. Mi-am dorit sa ne plimbam pe jos cat mai mult, si sa nu ne mai grabim nicaieri. Sa ma pot bucura cat mai mult de priveliste si de aerul de Londra 😀 In parcul de langa London Eye am gasit aplasat un parc de distractii si bineinteles ca ne-am urcat in cea mai mare provocare de acolo, nu puteam sa ratez asa ceva.
Au fost doua zile pline de agitatie dar e un tip de agitatie de care imi era dor. Am plecat fericita ca am revazut locurile mele preferate  si cu gandul de a reveni cat de curand. Pana nu demult, nu intelegeam oamenii care in loc sa schimbe locatia pentru o vacanta, merg in acelasi loc. Ei bine, acum are sens si in mintea mea, e normal sa vizitezi locurile de care esti atasat sentimental si asta pentru ca iti dau o stare de bine, si e clar, asta cautam cu totii.

” Wherever you go, go with all your heart.”

731 Total vizualizari 2 Vizualizari astazi